Fenicul - ajuta la eliminarea toxinelor din organism

DESCRIERE, GENERALITATI

Feniculul - Foeniculum vulgare - este o specie erbacee, perenă, ierboasă, robustă o rădăcină pivotantă, poate ajunge la înălțimi de 1,5 - 2m, are una sau mai multe tulpini erecte, goale pe dinăuntru, ce pornesc de la bază, au formă cilindrică, striată, foarte ramificată începând de la bază.

Popular se cunoaște ca: anason, anason dulce, anason mare, anason nemțesc, chimen dulce, fenicel, finic, hanos, hanus, mărar bulgăresc, marariu de casă, molura, moluză, secară de gradină, secarea, etc. Feniculul este originar din sudul Europei unde creste spontan și astăzi. La noi se găsește cultivat, mai ales în câmpiile din sudul tarii.

fenicul sursă foto

Frunzele, prevăzute la bază cu o teacă dezvoltată, au o formă lungită, fin divizate, se aseamănă cu cele de mărar, dar feniculul creste mult mai înalt decât mărarul, planta este de un verde mai deschis și are parfumul mult mai puternic, altul decât al mărarului, la atingere îți dai seama de diferență.

                frunze fenicul sursă foto 

Florile sunt mici, galben-verzui, dispuse în umbele mari, terminale, datorită florilor care sunt foarte frumoase și durează mult timp, feniculul este folosit ca și plantă de bordură îmbinând utilul cu plăcutul.

Feniculul înflorește din luna iulie până în luna septembrie, fructele, sunt ovale, alungite, aromate cu gust dulceag și pătrunzător și se recoltează, pe măsură ce se coc, doar la completa lor maturitate. Fructele de fenicul datorită gustului dulce și a aromei de mentol se folosesc la parfumarea și aromatizarea unor lichioruri și băuturi răcoritoare, a dulcețurilor, gemurilor, bomboanelor etc.

                fructe de fenicul sursă foto

PRINCIPII ACTIVE, PROPRIETATI

În scop terapeutic se folosesc fructele și rădăcina plantei. Fructele de fenicul au efect carminativ, antispastic, antiinflamator, sedativ, antiseptic, sudorific, expectorant. Fructele conțin în special uleiul eteric plăcut mirositor și care trece repede în sânge, stimulând circulația sangvina, ulei volatil, ulei gras, substanțe proteice, zaharuri care îi conferă gustul dulceag, substanțe minerale, substanțe amare, vitaminele A, B, C săruri minerale de fosfor, potasiu, sodiu,fier.

Acțiunea terapeutica a preparatelor din fenicul constau în combaterea colicilor abdominale - în special la copii -, stimularea secreției lactate, are calități laxative, diuretice, expectorante, vermifuge, fluidifica secrețiile bronhice.

UTILIZARE

Ceaiul se prepara din 1 linguriță de fructe zdrobite la o ceașcă de apă fierbinte, se lasă la infuzat 10-15 minute, se consumă  de trei ori pe zi. Feniculul se recomandă în curele de slăbire, ajută la eliminarea toxinelor din organism, în prevenirea retenției de apa în organism, datorita efectului sau diuretic.

                ceai de fenicul sursă foto

CONTRAINDICATII

Nu se recomandă consumul de fenicul în caz de ulcer gastric, duodenal, enterocolite acute și cronice. Utilizată intern în cantități mari, planta poate determina hemoragie uterină, la femei.

 

 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Verificare + =
Posteaza-l
0