DESCRIERE, GENERALITATI
Armurariul - Silybum marianum -, este cunoscut popular sub mai multe nume, armurariu, ciulinul laptelui, scai pestrit, este o plantă țepoasă, un scai, cu flori roșcate și semințe cu gust amărui care conțin substanțe cu o extraordinară acțiune terapeutică asupra ficatului. Crește în tufe, ajungând la 2 metri înălțime, planta este utilizată de mai bine de 2000 de ani ca tonic-amar, stimulent al digestiei, febrifug, și hepatoprotector, este de origine Mediteraneană, și este răspândită în toata Europa și Asia Centrală, la noi este o plantă exclusiv de cultură, face parte din familia Compositae.
FACTOR CURATIV
În scop terapeutic se folosesc semințele.
PRINCIPII ACTIVE
Calitățile cu adevărat deosebite ale semințelor de armurariu, sunt acelea ca principiile active pe care le conține, ajută la regenerarea celulelor hepatice și la eliminarea toxinelor de la acest nivel, fiind considerate printre cele mai puternice antihepatotoxice.
Semințele de armurariu conțin silimarină, bioflavonoide, aminoacizi, acid glutamic, acid fumaric, saponine, steroli, tocoferol.
PREPARATE, RECOMANDARI
Produsele pe bază de armurariu - infuzia, pulberea, tinctura, cataplasme
- au acțiune hepatoprotectoare, de reconstrucție a celulelor hepatice,
- inhibă riposta virușilor hepatici în hepatitele virale tip A, B, C,
- au un puternic efect antioxidant,
- reglează digestia,
- au efect de creștere a tensiuni arteriale,
- combate pătrunderea substanțelor toxice la nivelul ficatului și ajută la îndepărtarea acestora,
- ajută în combaterea efectului nociv al alcoolului asupra ficatului,
- accelerează activitatea vezicii biliare și combate riscul apariției calculilor biliari.
Semințele de armurariu, se găsesc în magazinele naturiste, sau online AICI, AICI, sub formă de ceai sau sub formă de tinctură, ceaiul de armurariu, nu trebuie să aibă termenul de valabilitate depășit, pentru ca, amurariul, este o plantă cu principii active deosebit de sensibile și care se degradează puternic în timp.
- Infuzia din semințe de armurariu - o linguriță de semințe măcinate, la o cană de apă clocotită, se lasă la infuzat 15 minute, - dar este varianta cea mai puțin inspirată, pentru ca flavonoidele se degradează puternic în contact cu apa fiartă.
- Pulberea din semințe de armurariu - semințele se macină pulbere, cu 5-10 minute înainte de a le întrebuința, pentru a prevenii oxidarea principiilor active, se ia o linguriță de pulbere de 4 ori pe zi, pe stomacul gol - pulberea se ține sub limbă 5-10 minute, apoi se înghite cu apă.
- Tinctura din semințe de armurariu - într-un recipient care se închide ermetic, se pun 10 linguri de pulbere de semințe de armurariu, care acoperă cu alcool alimentar de 50 de grade, se lasă la macerat 14 zile, se filtrează și se păstrează în sticluțe închise la culoare, se ia câte o linguriță, de patru ori pe zi.
- Cataplasma din semințe de armurariu - 2-3 linguri de pulbere de semințe de armurariu se amestecă cu apă călduță, se obține o pastă, care se aplică extern pe locurile afectate, timp de minimum 2-3 ore.
Preparatele din semințe de armurariu sunt recomandate - ciroză hepatică,- diskinezie biliară, litiază biliară,- hepatite virale A, B, C,- protecția ficatului de efectele nocive ale chimioterapiei, - insuficiență hepatică, - otrăviri cu ciuperci toxice,- adjuvant în alcoolism, - adjuvant în cancerul de piele,- adjuvant în intoxicații cu diferite substanțe toxice,- stimulează digestia dificilă,- combate constipația,- benefice în hipotensiune arterială,- benefic în tratarea bolilor de piele - psoriazis, vitiligo.
Informațiile din acest site sunt numai in scop informativ și educativ, ele nu înlocuiesc tratamentul medical, care trebuie făcut sub supravegherea și cu acordul medicului fitoterapeut, acesta va stabili dozele și combinațiile de plante cu care armurariul se asociază, pentru un tratament benefic.
Lasa un comentariu