Alacosia Macrorrhiza - impunatoare si eleganta

DESCRIERE, GENERALITATI

Urechea elefantului - ALOCASIA MACRORRHIZA - este o plantă erbacee, perenă cu originii exotice, face parte din familia Araceae trăiește în regiuni tropicale dar se pretează și la condiții de interior.

Este o plantă decorativă apreciată pentru finețea și eleganța frunzelor mari, în formă de inimă, de culoare verde crud, lucioase cu marginile ondulate și cu nervuri evidente.

Frunzele formează o tufă voluminoasă, care la maturitate poate atinge înălțimea de un metru și jumătate, este folosită la decorarea holurilor spațioase, birourilor, da o notă aparte încăperilor mari, dar se potrivește foarte bine și într-o locuință cu spații libere și foarte bine aerisite.

urechea elefantului

Frunzele prezintă pețioluri lungi, cărnoase și suculente, care pornesc din rădăcină plantei, susțin limbul, și datorită căruia planta tânăra, nu are o tulpină evidentă în primii ani de viață, o dată cu trecerea timpului spre maturitate, planta dezvoltă o tulpină scurtă și groasă, de culoare maro - închis, care se formează prin ofilirea și uscarea frunzelor care îmbătrânesc, și care se înlătură.

                urechea elefantului

CULTIVARE

Pentru a asigura plantei o creștere și o dezvoltare frumoasă, pentru a avea o tufă voluminoasă de frunze trebuie ținut cont, de necesitățile plantei, de apă, lumină și soare.

Este necesar ca planta să fie pusă într-un un loc cu multă lumină și, sunt suficiente câteva ore de soare dimineața, care, în timpul verii ajută la formarea și dezvoltarea armonioasa a noilor frunze, care apar doar după uscarea frunzelor bătrâne.

Vara, se udă de 2-3 ori pe săptămână, în funcție de cantitatea de lumină și de gradul de umiditate, pulverizarea frunzelor cu apă de ploaie, este benefică, pentru ca îi asiguram umiditatea, și îndepărtam praful de pe frunze.

Iarna planta intră în repaus și este suficientă o udare pe săptămână.        

Plantele tinere de până la 3 ani se transplantează anual, pentru ai crea condiții de dezvoltare.

Înmulțirea se poate realiza doar din lăstarii, care apar la baza plantei, lângă tulpina, sau prin butășirea unei porțiuni de rizom.

                urechi de elefant

Alocasia nu are pretenții ridicate în ce privește solul, se dezvoltă bine intr-un amestec pe bază de pământ pentru plante verzi si compost de frunze, dar se dezvoltă bine și în pământ de gradina obișnuit, la care se adaugă puțin nisip pentru un drenaj mai ușor.

Urechea elefantului este o plantă care înflorește foarte rar în condiții de interior, planta mea a înflorit, a făcut 2 flori, și a fost spectaculoasă, floarea a pornit dintre frunze s-a deschis cam după o săptămână și s-a ofilit după câteva zile, moment în care a aparut a doua floare puțin mai mică decât prima.

               floare urechi de elefant floare urechea elefantului

               floare urechea elefantului flori urechea elefantului

Lasa un comentariu

Nume
Email
Verificare + =
Posteaza-l
0