Lumanarica - o planta cu calitati medicinale

DESCRIERE, GENERALITATI

Lumânărica - VERBASCUM PHLOMOIDES  -, denumirea populară lumânarea Domnului, ceaiul iernii, coada-lupului, corcobatică, coada-mielului, cucuruz galben, este o plantă medicinală, cunoscută ca vindecătoare pentru durerile de piept și bolile plămânilor.

Este o plantă erbacee, bianuală, tulpina este dreaptă, cilindrică, înaltă până la 2 m, în al doilea an de viață, apar florile, foarte atractive, galben-aurii, înflorirea are loc din luna iunie până în august.

lumânărica sursă foto

Lumânărica este răspândită mai ales în zona de câmpie, crește în locuri uscate, însorite, preferă solurile nisipoase, pietroase, o întâlnim pe pășuni, la marginea pădurilor, de-a lungul drumurilor și a cailor ferate, la marginea lanurilor de porumb și de floarea-soarelui, pe lângă râuri, bălți, iazuri.

FACTORI CURATIVI

În scopuri terapeutice se recoltează frunzele și petalele galbene ale florilor care se află pe tulpină, - petalele decolorate, sau căzute au valoare terapeutică mică -, dimineața pe timp însorit, se usucă imediat după recoltare, pentru ca - se ofilesc repede și își pierd din principiile active -, în încăperi umbroase, uscate și aerisite, se păstrează în săculeți de pânză sau borcane de sticlă - pungile de hârtie absorb mucilagiile, și alte substanțe -.

Calitățile curative de excepție ale acestei plante sunt cunoscute încă din antichitate, ele au fost atestate de știința modernă, care certifică ca această plantă prin substanțele pe care le conține, și prin efectele benefice, este un puternic remediu natural.

PRINCIPII ACTIVE, PROPRIETATI

Lumânărica conține - taninuri, mucilagii, ulei volatil, saponozide, substanțe minerale -, datorită acestui conținut, planta are efecte depurative, este calmantă, efecte expectorante, emoliente, antiastmatice, diuretice, sudorifice, antiinflamatoare, antinevralgice, antihemoroidale, antivirale, antispastice, antimicrobiene, cicatrizante.

PREPARATE, RECOMANDARI

Preparatele din această plantă sub formă de infuzie, decoct, pulbere, tinctură, ulei din flori de lumânărică, sunt benefice în  

  • infecții renale, ulcer gastric, enterită,
  • în afecțiuni ale pielii - dermatite, abcese,furuncule, arsuri, degerături, panarițiu, înțepături de insecte, contuzii -,
  • este un puternic adjuvant în afecțiuni ale aparatului respirator - astm, bronșita, bronșită cronică, gripă, guturai, pneumonie, congestie pulmonară, tuberculoză, pleurezie,  angina pectorală, laringită, traheită, ameliorează tusea, răgușeală  - datorită substanțelor emoliente -,                          
  • eficiente în tulburări de ritm cardiac,
  • benefice în inflamații ale gâtului,
  • benefice în infecții ale urechilor - oreon -,
  • dureri de dinți.

              ceai de lumânărică sursă foto

În cosmetică 

  • stimulează creșterea părului, întărește firul de păr.

Pentru uz intern se folosește mai ales infuzia

  • infuzia din flori de lumânărica - o linguriță de flori uscate la 250 ml apă clocotită, se lasă la infuzat 15 minute, se bea călduță pe parcursul zilei, câte o lingură la intervale de o oră,
  • pulberea din flori de lumânărică - se prepară din flori uscate de lumânărică -, benefică în gripă, febră, astm, bronșită etc.

Pentru uz extern 

  • decoctul din lumânărica - 25 g de flori și frunze uscate de lumânărica la un litru de apă, se pune la fiert 3-5 minute, se folosește sub formă de gargară,
  • decoct concentrat din lumânărică - 50 g de frunze uscate de lumânărică, se fierbe 5-10 minute, într-un litru de apă sau lapte, se aplică sub formă de comprese, pansamente, se fac spălături pe piele în caz de - ulcerații dureroase, arsuri -, sub formă de cataplasme - pentru furuncule, panarițiu, degerături, hemoroizi etc.
  • tinctura din flori de lumânărică - 5 linguri de flori uscate de lumânărică, la 500 ml de alcool alimentar de 70 de grade, se pune la macerat zece zile, într-un borcan închis etanș care se ajută de câteva ori pe zi -, masaje și frecții aplicate pe piept, benefice în afecțiuni pulmonare, masaje în dureri reumatismale, articulare etc.
  • ulei din flori de lumânărică - 5 linguri de flori uscate de lumânărică se pun la macerat pentru o săptămâna în 1/2 l, ulei de măsline sau de floarea-soarelui, se filtrează și se păstrează în sticluțe închise la culoare și închise ermetic, - se folosește pentru masaje -.

              flori de lumânărică sursă foto

CONTRAINDICATII

Este contraindicat consumul preparatelor de lumânărica, femeilor însărcinate și mamelor care alăptează, utilizarea pentru tratamente se va face sub îndrumarea medicului specialist.

Informațiile din acest site sunt în scop informativ și educativ, ele nu înlocuiesc tratamentele și recomandările medicale.  

 

sursă foto cover

Lasa un comentariu

Nume
Email
Verificare + =
Posteaza-l
0