Maca - tonic fizic si mental

DESCRIERE, GENERALITATI

Maca - LEPIDIUM MEYENII - cunoscută și ca ginseng peruvian, este o plantă cultivată de secole ca aliment, dar și ca plantă medicinală datorită proprietăților nutritive și afrodiziace de excepție, fiind unul dintre cele mai puternice afrodiziace naturale.

Face parte din familia Cruciferelor, se mai cunoaște și sub denumirea de maino, maca-maca, ayak willku, ayak chichira, este răspândită în Argentina, Bolivia, Paraguay, Peru, și este cultivată în  munții Anzi din Peru, unde băștinașii o consumă preparată ca și pe oricare altă rădăcinoasă, este componentă de bază în alimentația indigenilor pentru că la această altitudine nu mai crește nici o altă plantă.

maca sursă foto

Maca este considerată, un aliment vital cu capacități energizante, tonifiante, și curative, este o plantă care se înrudește cu varza, napul, ridichea, se prezintă sub formă de tubercul, arată ca și o ridiche mai mare, care în funcție de specie poate să aibă culoarea galbenă, bej, maronie, sau roșiatică, frunzele sunt asemănătoare cu frunzele pătrunjelului, înflorește și se înmulțește după al doilea an de viață, este considerată patrimoniu peruvian, și este interzisă prin lege comercializarea în stare proaspătă.

Partea care este utilizată de la această plantă este rădăcina, rădăcina proaspătă are un gust dulceag cu aromă de caramel, se poate conserva în stare uscată până la șapte ani fără să piardă din calitățile nutritive.

                 rădăcină de maca sursă foto

Astăzi maca este o plantă care se cultivă pe scara largă, deși face parte dintre puținele plante care reușesc să supraviețuiască condițiilor climaterice foarte vitrege - ziua temperaturi foarte ridicate iar noaptea, frig până aproape la îngheț -.

Producția de maca a cunoscut o creștere importantă, fiind exportată procesata, în special în piețele din Japonia și unele piețe din Europa, unde poate fi găsită sub formă de pudră, tablete sau capsule.

PRINCIPII ACTIVE

Maca are un conținut foarte ridicat de proteine, carbohidrați - fructoză și glucoză -, vitamine - grupul vitaminic B - B1-tiamina-, B2 - riboflavina -, B3 - nianicină -, B12, vitamina A - retinol -, vitamina C -acid ascorbic -, vitaminele D, și E, conține minerale - magneziu, cupru, siliciu, fier, sodiu, fosfor, zinc, calciu, potasiu, iod -, lizina, metionina, triptofan, alcaloizi, conține și substanțe care acționează în mod direct asupra sistemului hormonal, feminin și masculin.

PREPARATE, RECOMANDARI

Preparatele din maca sub formă de - pudră, capsule, tablete, sirop - se găsesc în farmacii și magazine naturiste, consumul lor aduce beneficii organismului uman:  

  • ajută la prevenirea și combaterea anemiei și a depresiei,
  • ajută la întărirea sistemului imunitar,
  • reglează tensiunea arterială și scade nivelul colesterolului din sânge, 
  • reduce nivelul glicemiei din sânge,
  • are efecte asupra performantelor sexuale,
  • crește producția de spermă,          
  • crește nivelul de testosteron,
  • stimulează sistemul endocrin, reglând echilibrul hormonal,
  • crește libidoul - afrodisiac ajută la creșterea dorinței sexuale -,
  • crește energia și rezistența organismului în activități sportive sau alte activități fizice solicitante,
  • stimulează fertilitatea feminină, și masculină prin stimularea spermatogenezei și a ovulației,              
  • ajută la întârzierea menopauzei, combate simptomele cauzate de apariția menopauzei,
  • ajută la reglarea ciclului menstrual,
  • întârzie procesul de îmbătrânire,
  • îmbunătățește memoria și capacitatea de concentrare,
  • previne manifestările de senilitate, pierderile de memorie insomnia, arterioscleroza, osteoporoza, căderea părului si încărunțirea.

                  maca pudră sursă foto

Maca este recomandată persoanelor care au o dinamică sexuală scăzută, celor care suferă de oboseală cronică, în cazuri de dezechilibre hormonale și infertilitate feminină și masculină, persoanelor care se confruntă cu disconfortul cauzat de ciclul menstrual sau de menopauză.

Preparatele din maca sunt tolerate foarte bine de organism, persoanele care urmează tratamente medicamentoase pe bază de rețete, trebuie să consulte medicul înainte de a utiliza maca, cei cu diagnostic de cancer de prostată, de sân sau altă formă de cancer pe bază hormonală, femeile gravide, mamele care alăptează, vor consulta medicul înainte de a consuma maca.

Informațiile din acest site sun în scop informativ și educativ, ele nu înlocuiesc tratamentele recomandate de medicul specialist.

 

sursă foto cover

 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Verificare + =
Posteaza-l
0