Nepents - o planta impresionanta

DESCRIERE, GENERALITATI

Nepents - NEPENTHES - denumirea populara nepentes face parte din familia Nepenthaceae, este originara din China, India, Indonesia, Malaysia, Madagascar, Noua Caledonie etc. Plantele prezintă inflorescențe, primăvara și vara, sunt dioice, adică florile mascule și cele femele se dezvoltă pe indivizi diferiți.

nepents sursă foto

Este o planta CARNIVORĂ cu urna sau ulcior-capcană, este perenă în habitatul natural, unele specii pot atinge și 20 m înălțime, trăiește 3-4 ani pe terase, unde trebuie asigurate temperatura și umiditatea adecvate și unde nu depășește o jumătate de metru..

                nepentes 

Se cunosc aproximativ 70 de specii de plante carnivore din genul Nephentes și foarte mulți hibrizi, sunt terestre, agățătoare sau epifite, cea mai impresionantă plantă carnivoră și cea mai acomodată, în habitatul natural reușind să captureze tot felul de insecte, chiar și animăluțe de mărimea unui șobolan, sau păsări mai mici.

                Nepentes sursă foto

Frunzele sunt lungi în formă de spadă de culoare verde-crud, la vârful fiecărei frunze  se află un cârcel care o ajută să se cațere pe vegetație.

Capcana acestei plante este  un ulcior viu colorat, etanș cu marginile alunecoase și cu intrarea alcătuită din numeroși perișori lucioși, care sunt îndreptați în jos, aceștia ajută la reținerea insectelor dar și la dirijarea lor în ulcior.

Sub perișori sunt poziționate glande care secreta nectar - insectele sunt atrase de culorile vii ale ulciorului, dar și de nectarul secretat de glandele lui, și alunecă spre fundul capcanei unde se găsește apă de ploaie.

Ulciorul are în partea de sus un capac care ajută la păstrarea apei de ploaie în ulcior, dar rolul sau principal este de a atrage prada, datorită coloritului și a prezentei nectarului.

Insectele și animalele care sunt atrase de culorile capcanelor și de nectar, alunecă prin gura capcanei până la fundul ulciorului, unde este apa de ploaie în amestec cu un lichid digestiv, datorită acestui lichid, speciile de Nepenthes sunt singurele plante carnivore care pot descompune chitina, o substanță care este indestructibilă, ceea ce alte carnivore nu pot face.

                Nepentes sursă foto

CULTIVARE

Înmulțirea se face primăvara și vara prin marcotaj aerian, sau prin tăierea butașilor de lăstari, care pentru a face rădăcini, sunt ținuți în umiditate crescută.

Nepentes are nevoie de lumină permanentă pentru a-și dezvolta și colora ulcioarele-capcană pe tot parcursul anului, sunt foarte sensibile la uscăciune, rezistă câteva luni în condiții normale de interior, este recomandat să se cultive pe o terasă, sau într-o seră, cu temperatura dar mai ales cu umiditate constanta de 80-90%, dacă temperatura depășește 28 de grade, se pulverizează frunzele cu apă de ploaie.

Vara se udă la trei zile, iarna, săptămânal sau la două săptămâni, în fucție de temperatura și umiditatea de care are nevoie planta.

Transplantarea se face primăvara, anual sau la doi ani în funcție de gradul de dezvoltare al plantei, în vase mai adânci decât largi, iarna planta nu are nevoie de repaus.

Alte specii din familia  - Nepenthaceae;  Nepenthes albomarginata;  Nepenthes fusca; Nepenthes adnata;  Nepenthes sanguinea; Nepenthes talangensis; Nepenthes truncata; Nepenthes hispida; Nepenthes ventricosa; Nepenthes densiflora; Nepenthes distillatoria; Nepenthes xiphioidesetc

 

sursă foto cover

 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Verificare + =
Posteaza-l
0