Piatra Vie - o planta pietrificata

DESCRIERE, GENERALITATI

Piatra vie - LITHOPS - face parte din familia Aizoaceae originară din Africa de Sud și Namibia, se numește piatra vie pentru ca poate să înșele foarte ușor oamenii și animalele prin aspectul sau pietrificat. Se poate crește în ghiveci, este foarte bun pământul pentru cactuși, dar și pământul amestecat cu nisip pentru o drenare mai ușoară.

piatra vie sursă foto

Lithops, crește în natură în zone secetoase, unde plouă rar la câteva luni odată, astfel pentru a adună orice cantitate de umezeală, cele doua frunze ale corpului lithops-ului, sau adaptat și sau transformat astfel încât seamănă mai mult cu niște pietre decât cu frunzele unei plante, care reușește să imite perfect culoarea și configurația solului pe care crește.

                piatra vie sursă foto

Piatra vie este o plantă perenă prezintă o pereche de frunze de forma unei jumătăți de cilindru fiecare, suculente, cărnoase, unite două câte două, teșite la vârf, separate de o despicătură mai mare sau mai mică în funcție de specie, de aici cresc și se dezvolta florile și se vor dezvolta frunzele noi.

Durata de viață a fiecărei perechi de frunze este de un an, după care își pierde apa și nutrienții, folosindu-le la dezvoltarea noii perechi de frunze, se usucă, se transformă intr-o coajă subțire care se aruncă.

CULTIVARE

Planta se înmulțește pe cale vegetativa prin divizare, aceasta nu prea este folosită deoarece strică aspectul plantei care și așa creste destul de greu, sau prin semințe, este metoda recomandată și pentru ca se obțin un număr mai mare de plante.

Lithopsii, cresc destul de greu, sunt mici la început și pot trece câțiva ani pentru a ajunge la dimensiuni maxime, dar cultivații în condiții optime de mediu, sunt longevivi, pot trai câteva zeci de ani.

                piatra vie sursă foto

Semințele sunt mici, perioada de germinare poate dura până la 3-4 săptămâni în funcție de specia plantei.

Florile seamănă cu margaretele sau cu păpădiile, sunt galbene, roze sau albe depinde de specia plantei, o colecție de lithopsii este de-a dreptul atrăgătoare și fascinantă prin coloritul și numeroasele forme ale frunzelor.

                piatra vie piatra vie

                sursă foto                                 sursă foto

Planta este mare iubitoare de lumină și căldură, nu suportă udarea excesivă, suportă temperaturi mari dacă aerul din încăpere sau sera este curat.

Din luna septembrie se răresc udările, iar din octombrie și până în primăvara nu se mai udă deloc pentru că  planta își generează noile frunze, cele vechi se ridează, se usucă în timp ce în interior se formează cele noi, consumând toata apa și substanțele nutritive din corpul plantei vechi. Maturizarea deplină se realizează în aprilie-mai, depinde de specie, se îndepărtează frunzele vechi și se poate uda din nou.

Lithops-ul se crește în locuri cu mult soare, atât vara cât și iarna, dacă planta creste într-un loc întunecos, poate fi predispusă la putrezire și nu va înflori.

 

sursă foto cover

Lasa un comentariu

Nume
Email
Verificare + =
Posteaza-l
0