Plante folosite de veacuri în medicina naturistă

Scaiul dracului - ERYGIUM CAMPESTRE -

DESCRIERE, GENERALITATI

Denumiri populare: rostogul, scai, scai de câmp, scai muced, buruiană mucedă, amărea, căruța dracului, ghimpe talug, morcov de deal, iarba măgarului, scai voinicesc, scaieți, scaius, sperioasă, spinele dracului, spin alb, spin de mucedă, spita dracului, spinul dracului, talici, talug, spita dracului, face parte din familia Apiaceae.

Este o plantă perenă, ierboasă, cu tulpină globuloasă, albicioasă, ramificată. Frunzele sunt rigide, sectate și foarte spinoase. Florile sunt mici, alb-verzui, grupate în inflorescențe sferice mari, înconjurate de un guler țepos.

 scaiul dracului sursă foto

Fructele sunt mici cu spini micuți, crește spontan prin fânete, pășiuni, în locuri aride, pietroase, la margini de drumuri și căi ferate.

În scopuri terapeutice se folosesc rădăcinile, în tradiția populară, rădăcinile tăiate se puneau la macerat în rachiu, care se lua ca laxativ, diuretic, sau dimineața pe stomacul gol cate o linguriță pentru dureri de stomac sau dureri de inimă, de asemenea pentru ameliorarea tusei convulsive, extractul proaspat din rădăcini, era folosit în tuberculoză.

PRINCIPII ACTIVE , PROPRIETATI

Rădăcina plantei conține - vitamina C, zaharoză, fructoză, substanțe saponine, tanoizi, cumarină, acid cafeic, acid clorogenic, acid rozmarinic, ulei volatil, poliine - felcarinona -, are proprietăți

  • antiseptic,
  • expectorante,
  • antispastice,
  • diuretice datorită saponozidelor,
  • tonic-aperitiv,
  • aromatice,
  • emenagoga - de reglare a ciclului menstrual.      

Uz intern

  • anorexie,
  • ulcer, dureri abdominale, balonări, diaree,
  • boli venerice - blenoragie -,
  • excitabilitate nervoasă,
  • litiază urinară.

Uz extern

  • acnee, răni,edeme  - sub formă de comprese locale,
  • afecțiuni cutanate cornice,
  • paradontoză - sub formă de comprese locale,
  • decoct de rădăcină - o linguriță de rădăcină uscată și mărunțită, la 250 ml apă, se fierbe 10-15 minute, se beau 2 căni pe zi, în afecțiuni interne.
  • extern se dublează cantitate de rădăcina, și se aplică comprese locale.

 

Pălămida - CIRSIUM ARVENSE, CARDUUS CRISPUS -

DESCRIERE, GENERALITATI

Denumire populară - ceapa ciorască, ciurul zorilor, ciurul zanelor, colacul babei, pâinea babei, - este o plantă erbacee, perenă, un scaiete foarte rezistent, face parte din familia Compozitelor, mai există o specie a acestei plante - bienală -, care prezintă frunze spinoase, păroase, iar folorile sunt roșii.

                 pălămida sursă foto

Este cunoscută, ca buruiană care dăunează culturilor de cereale, în grădină are efecte negative asupra plantelor, cu tulpină înaltă care poate atinge  1,50 m înălțime, fixată pe rădăcini adânci, cu frunzele întregi sau crestate, acoperite cu spini înțepători pe margini, aglomerate în jurul florilor roz -liliachii, sesile, fructul este o achenă.

Pălămida se înmulțește cu mare ușurință prin dezvoltarea de rădăcinii laterale sub formă de rizomi, care se ramifică foarte repede în sol, și devin o reală amenințare pentru plantele din jur în lupta pentru hrană, astfel pălămida crește în grupuri mari, ea se regenerează foarte repede și din fragmente de rădăcini.

În scopuri fitoterapeutice se folosește toată planta, care se recoltează în perioada de înflorire - de primăvara din iunie și până la începutul toamnei -.

PRINCIPII ACTIVE, PROPRIETATI

Rizomul și rădăcinile, pălămidei conțin insulină, rezine, tanin, ulei volatil, săruri minerale, preparatele din această plantă au efecte antiinfecțioase, diuretice, stomahice, sudorifice, sunt tonice, cicatrizante ale pielii, hepatice, astringente, emetice, distrug stafilococii, ajută la mărirea cantități de urină eliminată, contribuind la detoxifierea organismului.

PREPARATE, RECOMANDARI

În medicina populară fiertura de pălămidă se folosește de mii de ani, pentru ameliorarea și vindecarea varicelor. Planta cu rădăcina cu tot, spălată si mărunțită se fierbe în apă cât să o acopere, o oră, apoi se lasă în repaus 4 ore în vasul acoperit cu un capac, se aplică comprese pe locurile afectate, se împachetează cu celofan, se învelesc picioarele cu o pătură groasă sau ceva călduros, și se stă în repaus de la 2 la 6 ore.

Sub formă de infuzie sau decoct, pulbere, tinctură, Pălămida este eficientă în afecțiuni ale aparatului respirator, afecțiuni ale stomacului, bronșite, afecțiuni dermatologice, răni, edeme, eczeme, herpes, hipocalcemie, dischinezie biliară, stări febrile, impotență, infecții cu stafilococul auriu, inflamații, sterilitate, viermi intestinali, pecingine, răceli.

  • infuzia combinată de pălămida -2 lingurițe cu plantă mărunțită, la 250 ml de apă rece, se lasă la macerat de seara, până dimineață la temperatura camerei, se filtrează, iar restul de plantă rămasă se acoperă cu apă, și se fierbe cinci minute, se lasă la răcit acoperit cu un capac, se filtrează si se combină cu ceaiul obținut prin macerare, se bea pe parcursul unei zile, ajută și la detoxifierea organismului.
  • pulberea de pălămidă - planta uscată se macină, până când ajunge un praf fin, care se dă prin sită pentru a elimina eventualele impurități, se păstrează în borcanele închise la culoare, închise etanș, în locuri uscate și reci, - se ia un vârf de cuțit de pulbere, de trei opri pe zi, cu 30 de minuteâ înainte de masă, se ține sub limbă zece minute, apoi se înghite cu puțină apă, extern se poate aplica pe răni, edeme, eczeme, herpes, inflamatii, etc.
  • tinctura de pălămidă  - 50 de grame de plantă mărunțită la 250 ml de alcool alimentar de 70 de grade, se lasă la macerat 14 zile, într-o sticlă închisă etanș, se ajită zilnic, - se ia o linguriță, diluată în puțină apă, de trei ori pe zi, înainte de mese. 

 

Scai vânăt  - ERINGIUM PLANUM -

DESCRIERE

Denumiri populare - buruiana zmeului, buruiana de cârtițe, maracini, scai albastru, scai nat, spin de muceda, spinul vântului. Este o plantă perenă, erbacee, înaltă până la 60 cm cu ramuri de culoare albastră, care se termină cu inflorescențe globuloase, la început verzi, în momentul înfloririi sunt albastre  și pe măsura ce se maturizează devin brune.

Frunzele sunt tari, rigide, cu marginile dințate și țepoase, crește în flora spontană din toată țara - pe pășuni, fânețe, în locuri necultivate, pe marginea drumurilor și a căilor ferate -, înflorește vara în iulie și august, flori verzi-albastrui.

În scopuri medicinale se recoltează partea aeriană a plantei, în perioada înfloririi, când are o minunată culoare albastră.

                  scai vânăt sursă foto

Ca plantă medicinală este folosită și cunoscută încă din antichitate, decoctul obținut din tulpinile florifere era folosit contra tusei convulsive, împotriva retenției urinare, fiertura ținuta în gură amelioră durerile de dinți provocate de carii, benefică în parodontoză, extern decoctul era adăugat la bai călduțe împotriva artritei, a reumatismului, a dermatozei care apare pe capul copiilor.

PRINCIPII ACTIVE, PROPRIATATI

Scaiul vânat este cunoscut mai mult ca și o buruiană de care se scapă greu, decât de o plantă medicinală, deși este unul dintre cele mai eficiente tratamente pe care le poate oferi natura, conține saponine triterpenice - cu proprietăți antitusive, expectorante, diuretice, antiinflamatoare, depurative -, aceste proprietăți au făcut ca planta să fie folosită ca remediu antitusiv, în special în tusea convulsivă, mai conține flavonoide, acid cafeic, acid clorogenic, taninuri, steroli, cumarine, poliine, glucide, acizi organici și ulei esențial.

PREPARATE, RECOMANDARI

Preparatele obținute din scaiul vânat - ceaiul, decoctul, sunt benefice în multe afecțiuni

  • retenție urinară,
  • fluidifică secrețiile din căile respiratorii, și ajută la eliminarea lor,
  • calmează tusea în special tusea convulsive,
  • eficiente în infecții ale căilor respiratorii - bronșită, faringită, traheita -,
  • paradontoză, carii, dureri de dinți,
  • acnee, dermatoze, eczema,
  • dertmatoze.  
  • infuzia de scai vânat - o lingură de plantă uscată si mărunțită, la 250ml apă clocotită, se infuzează 15 minute, se beau 2-3 cești pe zi.
  • decoctul de scai vânat -o linguriță de plantă uscată și mărunțită, la o ceașcă de apă fierbinte, se bea călduț în timpul creizelor de tuse, pentru paradontoză, se va tine în gură, și se va face gargară.

Informațiile din acest site sunt în scop informativ și educativ, ele nu înlocuiesc tratamentele prescrise de medic, tratamentul cu preparate din plante se face cu acordul medicului specialist.

 

sursă foto cover

Lasa un comentariu

Nume
Email
Verificare + =
Posteaza-l
0