Lobelia este o plantă anuală și perenă, rustică cu tufe compacte, cu o talie mica de 10 -25 cm, foarte apreciată mai ales pentru abundentă de flori. Lobelia este o plantă cățărătoare care prezintă o tulpină subțire, ramificată, care poate fi cultivată pentru decorarea spatiilor verzi, a teraselor, a jardinierelor și a balcoanelor, este o plantă, care iubește lumina și soarele.
Zmeurul - Rubus idaeus - face parte din familia Rosaceae, zmeurul este un semiarbust înalt de 1-2 m, preferă spațiile semiumbrite pe lângă garduri, sau pereți, se dezvoltă în orice fel de sol, dar în zilele caniculare este necesar să fie udat pentru ai asigura un climat umed. Nu se dezvoltă în locurile unde băltește apa, dar nici acolo unde terenul este foarte uscat.
Zmeurul este un arbust tufos, cu tulpini drepte, arcuite spre vârf, cu ghimpi drepți, frunzele sunt dințate pe margini, verzi, albicioase pe cea inferioară.
Feniculul - Foeniculum vulgare - este o specie erbacee, perenă, ierboasă, robustă o rădăcină pivotantă, poate ajunge la înălțimi de 1,5 - 2m, are una sau mai multe tulpini erecte, goale pe dinăuntru, ce pornesc de la bază, au formă cilindrică, striată, foarte ramificată începând de la bază.
Popular se cunoaște ca: anason, anason dulce, anason mare, anason nemțesc, chimen dulce, fenicel, finic, hanos, hanus, mărar bulgăresc, marariu de casă, molura, moluză, secară de gradină, secarea, etc. Feniculul este originar din sudul Europei unde creste spontan și astăzi. La noi se găsește cultivat, mai ales în câmpiile din sudul tarii.
Varza se cultivă atât ca sursă de hrană dar și pentru tratarea diferitelor afecțiuni. Cele mai cunoscute tipuri de varza sunt - varza albă,- varza roșie, - varza creață,- varza de Bruxelle.
Varza este una dintre cele mai cunoscute și folosite legume din lume, ea poate fi folosită ca remediu naturist anticancerigen. Bogată în vitamine : A, E, B1, B2, B3, B5, B6, B9, calciu, cupru, zinc, fier varza are, ea este recomandată în orice sezon.
Lemnul-dulce - Glycyrrhiza glabra - este o plantă care iubește soarele și lumina, crește în albiile secate ale râurilor și în luncile neîmpădurite, în popor i se mai spune și răculeț, dulcișor sau iarba dulce datorită gustului rădăcini sale.
Are frunzele închise la culoare, florile sunt mici și albe și o rădăcină foarte puternică. De la Lemnul dulce folosim doar rădăcina, ea având foarte multe substanțe zaharoase, și este mult mai dulce decât zaharul - de unde și denumirea de lemn dulce -, recoltarea se face primăvara și toamna.
Cireșul este o specie de pom fructifer originară din zona cuprinsă între Marea Neagra și Marea Caspică de unde s-a răspândit în Europa și Asia. La noi, cireșii sunt cultivați în toate regiunile țării, la câmpie, deal și în zona de munte, până la altitudinea de 1.000 m.
Existența cireșului în țara noastră este atestată documentar de pe vremea lui Mircea cel Bătrân, astăzi sunt cunoscute localitățile Cireșu, Cireșoaia, Cireșeni, Valea Cireșului, pentru culturile de cireși, localități care poartă numele speciei.
Inul – Linum - , este o plantă anuală ierboasă, la noi este cultivată și pentru fuior și pentru semințele sale oleaginoase. În scopuri medicinale folosim doar semințele ajunse la maturitate.
Semințele de in reduc inflamațiile, atenuând simptomele astmului și îmbunătățind funcția plămânului, reduce stresul și crește capacitatea de memorare.
Traista ciobanului este o plantă medicinală foarte valoroasă, se întâlnește peste tot pe drumuri, câmpii, pământuri înțelenite, ogoare, povârnișuri, câmpuri. În limbaj popular i se mai zice și arior, buruiana de friguri, coada-pisicii, păscuța, pastele-cailor, punga-babei, punga-popii, pungulița, răpan, straița-popii sau tăsculiță.
Este o plantă de dimensiuni mici, de până la 20 centimetri înălțime și înflorește între lunile martie și noiembrie. Ramurile fine se întind pe toată lungimea tulpinii. Frunzele bazale seamănă cu cele de păpădie.
Cimbrul numit și buruiana-de-balsam, cimbrișor, cimbru-de-câmp, cimbru-sălbatic, iarba-cucului, lămâița, șarpun, tamita, temian, crește pe pășuni însorite, pe povârnișuri și pe liziere înguste și preferă mușuroiul mic de furnici de pe câmpii. Îi place căldura și soarele; astfel îl găsim pe suprafețele pietroase și pășunile alpine.
Cimbrul a venit la noi în secolul al XI-lea din tarile mediteraneene, iar speciile cultivate și iarăși sălbăticite se găsesc în grădinile noastre mai cu seamă că CIMBRU-DE-GRADINĂ numit și cimbru, cimbrișor, cimbru-mirositor, iarbă-cucului, lămâiță. Acesta, spre deosebire de cimbrul-de-câmp, ajunge până la o înălțime de 50 centimetri. Ambele au același efect curativ.
Plopul crește de la câmpie la munte, este întâlnit în păduri, poiene, depresiuni, luncile râurilor, în lungul șoselelor, poate atinge înălțimi de până la 35 de metri și poate trai până la 200 de ani. Plopul preferă terenurile umede de pe malurile râurilor și din lunci.
Mugurii de plop sunt mari de 2-3 cm, brun - gălbui, au o formă alungită, ascuțiți la vârf, sunt lucioși, rășinoși în interior, lipicioși, au miros plăcut, aromat și un gust amărui. Se păstrează uscați, în locuri uscate și aerisite.
Cireșul este un arbore, înalt de 10-20 de metri, cu rădăcini puternice, cu trunchiul drept, scoarța netedă, brun - cenușie, frunze alungite și are flori albe. Înflorirea are loc în lunile aprilie-mai, rodirea în mai-iunie, în funcție de soiului cireșului. Cireșul trăiește 25-40 de ani, iar cel sălbatic poate ajunge și până la 100 de ani.
Codițele, prin care se hrănesc cireșele, cu prospețimea și roșul lor strălucitor, sunt aproape nebăgate în seamă. Cu toate acestea creșterea, mărimea, gustul, culoarea cireșelor se datorează acestor mici codițe prin care se hrănesc. Totul se datorează acestor codițe verzi, prin care tranzitează toata seva care hrănește fructele în procesul lor de creștere și coacere.
Castravetele amar - Momordica charantia -, este o legumă cunoscută și sub numele de pepene amar.
Castravetele amar își merită numele datorita gustului sau foarte neplăcut, este una dintre cele mai amare legume din lume. Deși mai greu de introdus în dietă din cauza gustului sau insuportabil, castravetele amar, conține substanțe nutritive , benefice în multe afecțiuni.
Rostopasca - Chelidonium majus L.-, cunoscută și sub denumirea populară de iarbă de negi sau negelarița, este o plantă erbacee ușor de recunoscut după latexul de culoare galbenă care în contact cu aerul se închide la culoare.
Înflorește din aprilie până în septembrie și se culege numai în zilele însorite, pe timp frumos, în zile fără ploaie (pe vreme ploioasă, rostopasca se închide la culoare, iar principiile sale active se pierd). Se usucă într-un loc umbros și lipsit de umiditate.
Angelica - Angelica archangelica - este o plantă ierboasă înaltă, crește pe panta masivului muntos al Chinei, preferă, soluri cu umiditate ridicată, tulpina seamănă cu cea de țelină, este goală în interior și conține un lichid lăptos, poate atinge înălțimi de pana la 1-1,5 m.
Planta este ocrotită prin lege și nu se recoltează decât din culturile înființate în acest scop.
Ginkgo biloba este unul dintre cele mai vechi specii de copac, el poate să supraviețuiască până la 1000 de ani și poate ajunge la o înălțime de 120 de metri.
Se folosește extractul care se obține din frunzele uscate. Frunzele de Gingko biloba conțin două tipuri de substanțe, flavonoide și terpenoide, care au proprietăți antioxidante; acești antioxidanți combat radicalii liberi, - compuși dăunători organismului (aceștia modifică membrana celulelor, modifica ADN-ul, contribuie la îmbătrânirea organismului etc.) - și pot reduce sau chiar preveni, unele efecte negative pe care le produc aceștia.
CECSY © Copyright since 2012 . All rights reserved.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice.