Spanacul - o sursa bogata de nutrienti

Spanacul - Spinacia oleracea - este o plantă perena comestibilă, prezentă mai ales în grădini, uneori și pe terenuri necultivate.

PRINCIPII ACTIVE, PROPRIETATI

Calitățile curative ale spanacului  se datorează conținutului bogat de substanțe nutritive, de vitamine pe care le furnizează : A, B1, B2, B12, PP, C, acid folic; minerale: sodiu, potasiu, calciu, fosfor, magneziu, sulf, mangan, zinc, cupru, iod, fier; clorofila, aminoacizi, lipide, protide, glucide, mucilagii.

spanac 

Spanacul reprezintă cel mai bun mijloc natural pentru curățirea și regenerarea sistemului digestiv;  întarește sistemul imunitar; este nutritiv și tonifiant; stimulează creșterea; provoacă eliminarea viermilor intestinali; previne constipația; echilibrează zaharul din sânge și oferă o senzație de sațietate.

                 spanac sursă foto

UTILIZARE, CALITATI MEDICINALE

Toate părțile componente ale spanacului sunt comestibile. Se consumă sub forma de supe, diverse mâncăruri scăzute, salate în combinație cu alte legume sau sub forma de suc.

Sucul de spanac este o formă mai gustoasă și mai nutritivă de a consuma frunzele de spanac, congelat sau gătit, spanacul își pierde o parte din proprietăți, îi scad proprietățile vitaminizante și antioxidante.

                  suc de spanac 

Prin complexul de vitamine și minerale pe care îl oferă organismului, sucul de spanac întărește sistemul imunitar, menține sănătatea pielii, sucul de spanac băut regulat, reduce riscul de ateroscleroză, întârzie procesul natural de îmbătrânire a creierului, întrucât conține acid folic, ajută la prevenirea cancerului de piele, stomac, ovarian și de prostata; conținutul de fibre din sucul de spanac este benefic pentru tractul digestiv, curață colonul; previne și tratează anemia, având o cantitate moderata de fier.

                 spanac congelat 

Datorită calităților sale nutritive, spanacul este recomandat în alimentația copiilor care se afla în perioada de creștere, dar și în alimentația bolnavilor.

CULTIVARE

Spanacul are o perioada scurtă de vegetație și este rezistent la temperaturi scăzute, el se recoltează de primăvara devreme și până toamna târziu la căderea zăpezii.

Spanacul se înmulțește prin semințe. Se seamănă la sfârșitul lui Martie și se recoltează în perioada verii; la începutul lui August, pentru a-l recolta toamna; la sfârșitul lui Septembrie  pentru a-l recolta primăvara.

Pentru a avea spanac proaspăt o perioada mai mare de timp, se seamănă eșalonat, la interval de 2 săptămâni, spanacul iubește lumina și umiditatea.

PRECAUTII   

Persoanele care sunt predispuse să facă pietre la rinichi sau au deja pietre este indicat să nu mănânce foarte mult spanac. Spanacul gătit este bogat în acid oxalic care duce la producerea pietrelor sau la mărirea celor existente.

 

 

 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Verificare + =
Posteaza-l
0