Vinețica pestriță - Russula virescens -, crește și se dezvoltă în pădurile de foioase, în grupuri mai mari sau mai mici, în iarbă, prin crânguri, începând din luna iunie și până în octombrie.
Este o CIUPERCĂ COMESTIBILĂ, foarte apreciata din punct de vedere gastronomic, fiind o ciupercă foarte gustoasă.
DESCRIERE
Pălăria este la început globuloasă, apoi convexă-plană și la sfârșitul perioadei de maturizare, este adâncită la centru cu suprafață uneori ondulată, marginea este netedă sau striată, câteodată prezintă crestături adânci, este alb-verzuie, groasă, cărnoasă, compactă.
Cuticula are aspect uscat, culoarea albicioasă, acoperită cu o mulțime de proeminente verzui, care au diferite forme poligonale, se separă foarte ușor de carne, este casantă, se crapă foarte ușor.
Carnea este albă, consistentă și cu gust dulce de ciupercă bună.
Lamelele, sunt albe sau pot avea nuanțe spre gălbui, foarte dese, înalte și cărnoase.
Piciorul este cilindric, lung, compact și gros de culoare albă, cu suprafață brumată în partea superioară. Vinețica are un miros caracteristic de ciuperca proaspătă.
PROPRIETATI
Din punct de vedere medicinal are proprietăți antidiareice, antifungicide, inhibă tumorile și relaxează tendoanele.
Lasa un comentariu